A supravieţuit şi a funcţionat în timpul celor două războaie mondiale, dar nu a supravieţuit în …
Insolventa
-
-
Insolventa
„Când apare anunţul că firma intră în insolvenţă, apare stigmatul, iar creditorii intră în panică. De aceea este importantă directiva europeană care asigură redresarea preinsolvenţă“
by Redactia24 viewsCompaniile în dificultate ar putea avea o nouă formă de sprijin în redresare începând din acest …
-
Insolventa
Cristian Amza (Colterm): Vom trece iarna doar cu 50 de milioane de la guvern. Altfel, va fi tragedie
by Redactia26 viewsAdministratorul special al Colterm e convins că societatea va supraviețui în această iarnă cu o singură …
-
Insolventa
Și-au pus viața în pericol și au trecut peste batalul de gudroane acide
by Redactia54 viewsLichidatorul judiciar a fost amendat de comisarii de mediu cu suma de 50.000 de lei.Inconştineţa sau …
-
Scos la licitație publică, împreună cu alte bunuri imobile ce au alcătuit patrimoniul firmei falimentare Chemgas …
-
Insolventa
Daniel Burlan: “Decizia Comisiei Europene înseamnă salvarea și, în același timp, modernizarea Complexului Energetic Oltenia”
by Redactia25 viewsComplexul Energetic Oltenia salută decizia Comisiei Europene, anunțată pe 26 ianuarie 2022, de a aproba ajutorul …
-
Insolventa
Adevărul despre încălzirea Bucureștiului. Dacă nu va fi faliment, va fi colaps. Ce facem cu 560.000 de apartamente și 7.000 de instituții? – Dezbatere video
by Redactia25 views90% dintre bucureştenii racordaţi la sistemul de termifocare au caloriferele călâi, pierderile de apă caldă sunt …
-
Insolventa
Transpunerea în România a Directivei Europene 2019/1023 în domeniul prevenției și restructurării în business aduce noi instrumente utile pentru antreprenori: avertizarea timpurie și acordul de restructurare
by Redactia33 viewsAntreprenorii vor primi alerte din partea autorităților în cazul în care compania lor este în dificultate. …
-
Insolventa
TOP rău-platnici ANAF – Statul continuă să aibă cele mai mari datorii la…stat, cu CNH, CFR Marfă și CEH cap de listă. CFR Marfă, salt uriaș cu datorii reactivate
by Redactia31 viewsCompaniile deținute de stat sunt și cele mai îndatorate firme, cu datorii cumulate de 11,7 miliarde …
-
Insolventa
Singura ofertă depusă pentru platforma CET Brașov este cea a Primăriei. Investitorii au termen până pe 4 februarie să vină cu o supraofertă
by Redactia19 viewsPrimăria Brașov ar putea achiziționa platforma CET dacă până în 4 februarie nu apare niciun investitor …