Ce ar putea ascunde insolvența STB, despre care primarul Ciucu spune că e unica soluție pentru criza financiară. 19 depouri și autobaze pe cele mai râvnite terenuri ale Bucureștiului

by Redactia
3 views

La câteva sute de metri de biroul prim-ministrului, pe strada Mexic, la numărul 19, funcționează de 155 de ani Depoul Victoria. Primul depou de tramvaie din București, deschis în 1871, pe vremea când locul era la marginea orașului, iar tramvaiul era tras de cai.

Tramvaie intră seara, tramvaie ies dimineața. Între timp, dincolo de gard, metrul pătrat a ajuns să se vândă cu peste 3.000 de euro. Depoul a rămas acolo, imperturbabil, ca un musafir care nu înțelege că petrecerea s-a mutat de mult în altă cameră.

Pe 8 septembrie 2026, Tribunalul București a deschis procedura generală de insolvență a Societății de Transport București. Administratorul judiciar provizoriu are 60 de zile să inventarieze bunurile companiei.

Adică, în traducere din juridică în limba bucureșteană: până la începutul lui noiembrie, cineva trebuie să scrie negru pe alb, într-un dosar, ce avere are STB.

34.748 de metri pătrați în spatele Guvernului. Și încă 18 adrese

Depoul Victoria se întinde pe 34.748 mp între străzile Mexic și Washington, fix în spatele Palatului Victoria. La prețurile din zonă, valoarea terenului trece de 90 de milioane de euro.

Autobaza Floreasca, prinsă între Calea Floreasca și Barbu Văcărescu, are 19.580 mp. E pe strada Donizetti, într-o zonă cu regim mic de înălțime și străduțe boeme, unde metrul pătrat se vinde cu 2.500–3.000 de euro. Faceți înmulțirea: peste 50 de milioane de euro.

Autobaza Nordului, lipită de Parcul Herăstrău, e evaluată la circa 70 de milioane de euro.

Read more

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More