Cel puţin o aeronavă Blue Air, reţinută la sol de ANAF. Fiscul a impus sechestru asupra companiei

by Redactia
39 views

Noi probleme pentru operatorul aerian Blue Air.

ANAF a pus sub sechestru cel puţin o aeronavă a Blue Air

Potrivit celor mai noi informaţii, confirmate ulterior de către Blue Air şi ANAF, Fiscul a pus sechestru pe cel puţin un avion al companiei aeriene low-cost.

Mai exact, este vorba despre un o aeronavă Boeing 737-500, înmatriculată YR-AME, care a fost reţinută şi pusă sub sechestru pe aeroportul din Bacău, scrie site-ul Boardingpass.ro.

„Aeronava YR-AME este parcata la Aeroportul Bacău, ea făcând obiectul unui sechestru instituit de ANAF”, au recunoscut reprezentanţii Blue Air pentru sursa citată.

Un alt avion, înmatriculat YR-BMN, care a fost operat de Blue Air, dar care nu se mai află în prezent în flota operatorului low-cost, este sechestrat pe aeroportul din Cluj Napoca.

„Nu mai face parte din flota Blue Air, reținerea acesteia la sol constituind un abuz ce face obiectul unor proceduri legale derulate de noul operator al aeronavei”, a mai transmis Blue Air despre aeronava reţinută la sol la Cluj Napoca.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More