46

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a aprobat intrarea în insolvență a companiei CFR Marfă, operatorul național de transport feroviar de marfă. Conform site-ului clubferoviar.ro, decizia a fost luată prin Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor (AGA) nr. 5 din 25 aprilie 2025, care autorizează compania să formuleze cererea de deschidere a procedurii de insolvență, conform Notei interne nr. 111/15 aprilie 2025.
Această măsură vine la scurt timp după ce CFR Marfă a ieșit dintr-un concordat preventiv inițiat în 2020, care nu a avut succes în redresarea financiară a companiei. Cauzele principale ale eșecului includ condițiile economice dificile și povara financiară generată de penalitățile și dobânzile aferente unui ajutor de stat declarat ilegal de Comisia Europeană.