Olimpia Satu Mare, echipă aflată pe locul 11 din 12 în seria a 8-a din Liga 3, cu doar 8 puncte, trece printr-o criză majoră. Clubul a anunțat printr-un comunicat oficial că principalii finanțatori s-au retras complet, iar situația este critică: formația riscă să nu poată organiza ultimele două partide ale anului. Două neprezentări consecutive ar însemna retrogradare automată.Conducerea caută soluții urgente pentru ca echipa să poată efectua deplasarea la Turda și să termine turul de campionat.Comunicatul oficial:
Conducerea CS SC Olimpia MCMXXI informează că, începând de săptămâna trecută, înaintea meciului cu SCM Zalău, principalii finanțatori ai clubului și-au retras integral sprijinul financiar, această decizie generând o situație critică pentru club.În prezent, CS SC Olimpia MCMXXI se confruntă cu imposibilitatea de a organiza următoarele două partide programate în calendarul competițional și, totodată, cu dificultăți majore privind continuarea campionatului. Obiectivul clubului rămâne disputarea ultimelor două meciuri ale anului și identificarea, ulterior, a soluțiilor necesare pentru a putea finaliza sezonul. Având în vedere experiența anilor precedenți, probabilitatea de a atrage în scurt timp un nou investitor este redusă. În acest context, este esențială găsirea rapidă a unei surse financiare care să permită efectuarea deplasării la Turda.
