Colapsul Euroins scoate în evidenţă probleme privind informarea investitorilor companiei

by Redactia
20 views

Colapsul Euroins România a pus în lumină deficienţe în ceea ce priveşte informarea investitorilor companiei. Asigurătorul din ţara noastră este deţinut de Eurohold Bulgaria, grup ale cărui acţiuni sunt listate la bursele din Sofia şi Varşovia. În ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii trecute, zi în care ASF a anunţat insolvenţa Euroins România, acţiunea Eurohold a scăzut la Sofia cu 14,6%, la 1,4 leva, în timp ce la Varşovia preţul titlului s-a depreciat cu 8,2%, până la 4,5 zloţi. Dar situaţia prezintă câteva particularităţi:

– Informaţia apăruse, prin surse, încă din seara anterioară, în mai multe publicaţii din ţara noastră;

– Comunicatul oficial al Autorităţii a fost lansat la noi vineri, în jurul orei 10:50, când tranzacţionarea la bursele din Sofia şi Varşovia deja începuse;

– Retragerea autorizaţiei de funcţionare a Euroins România a fost transmisă de ASF şi supraveghetorului pieţei bulgare, după cum se vede pe site-ul Financial Supervision Commission. Dar, nu ştim la ce oră;

– La bursa din Sofia, informaţia a apărut la ora 13:40, iar la cea din Varşovia la 12:54, ceea ce înseamnă 13:54 ora noastră şi a Bulgariei.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More