Companie uriașă din România, aproape de faliment! Tocmai și-a încetat activitatea

by Redactia
13 views

Una dintre companiile-simbol din România este aproape de faliment. Brandul are 111 ani vechime, dar și-a încetat recent activatea, iar viitorul pare unul foarte întunecat.

Compania Clujana și-a oprit activitatea. Celebrul brand a produs ghete şi pantofi de piele încă din 1911 şi a fost mult timp una dintre fabricile model ale Clujului.

Compania este în proprietatea Consiliului Județean Cluj, care deține 93,4412% din acţiunile Clujana. În ultimii 30 de ani, firma a cunoscut inclusiv insolvența și s-a aflat de mai multe ori pe marginea prăpastiei, conform Adevărul.
 

Cine conduce cu adevărat Compania Clujana?

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, spune că instituția pe care o conduce nu este proprietara fabricii.

Noi nu suntem proprietarii fabricii. Am primit pe vremea acelei privatizări de la Fondul Proprietatea în custodie niște acțiuni Clujana. Nu suntem acționari majoritari, practic nu suntem proprietari, Statul în ansamblu este acționar.

Practic, Statul prin Ministerul Finanțelor Publice este acționar, noi avem doar dreptul de proprietate asupra clădirilor, fabrica în sine a rămas una în regim privat, a funcționat după regulile economiei de piață”, a declarat Alin Tișe, într-un interviu pentru Ziua de Cluj. 

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More