Oportunităţi şi provocări în restructurarea preventive
Antreprenorii români trebuie să accepte şi să înţeleagă că se află în dificultate şi să găsească, până nu e prea târziu, alături de experţi, soluţiile pentru a merge mai departe, dar şi o modalitate de a conserva valoarea economică din companiile pe care le conduc.
Procedurile de restructurare preventivă, deşi au menirea să ajute companiile să depăşească perioadele dificile din viaţa lor, sunt, dimpotrivă, cele care le-o îngreunează pentru că sunt mult prea rigide şi se concentrează mai mult pe evidenţierea problemelor antreprenorilor decât pe susţinerea lor. Aceasta a fost una dintre principalele concluzii care au reieşit din cea de-a doua parte a Conferinţei KPMG în România: Oportunităţi şi provocări în restructurarea preventivă.
