Contractul pentru realizarea unităților 3 și 4 de la Cernavodă va fi semnat la Baku, la COP 29. Credite de peste 6 mld. euro garantate de stat

by Redactia
4 views

Acţionarii Nuclearelectrica vor avea pe ordinea de zi a Adunării Generale din 14 noiembrie aprobarea contractului pentru realizarea unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă, care va fi semnat cu consorţiul internaţional format din companiile Fluor şi Sargent & Lundy din Statele Unite ale Americii, Atkins Realis din Canada şi Ansaldo din Italia.

„Sper că v-am obişnuit cu veştile bune de la Ministerul Energiei. Aceasta le depăşeşte pe toate şi este cu siguranţă cea mai mare realizare a mandatului meu ca ministru al Energiei: visul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă devine realitate, după decenii de aşteptare. În ultimele luni, au fost negocieri complexe între echipele Energonuclear, compania de proiect, şi consorţiul internaţional selectat pentru realizarea investiţiei. Vineri, Consiliul de Administraţie al Nuclearelectrica a votat în unanimitate pasul următor, iar ministerul a solicitat suplimentarea ordinii de zi pentru AGA Nuclearelectrica din 14 noiembrie cu aprobarea contractului pentru realizarea unităţilor 3 şi 4, care va fi semnat într-un cadru special, cu ocazia COP 29, la Baku.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More