Criza prelungită prin care trece compania aeriană Blue Air – ceea ce a avut ca rezultat anularea zborurilor și abandonarea pasagerilor pe aeroporturi din România și din străinătate – scoate la lumină și conexiuni cel puțin interesante, chiar la ”vârful piramidei” care stă să se prăbușească. Și asta în pofida ajutorului de stat primit de Blue Air, o infuzie de capital menită să redreseze compania.
Numai că peste o jumătate de milion de euro au ajuns la o firmă-apendice a Blue Air, în al cărei acționariat apar nume legate, direct sau indirect, de Cristian Rada, proprietarul companiei Blue Air.
Gândul a prezentat, de altfel, pas cu pas, toate etapele acestui scenariu falimentar în care este implicată Blue Air, iar Ministerul Transporturilor a alocat 5 milioane de lei pentru ca pasagerii abandonați de compania low cost să fie repatriați cu ajutorul unor curse TAROM.