România a avut, înainte de 1989, una dintre cele mai mari industrii de armament din Europa de Est. Astăzi, cumpără tancuri, avioane și sisteme de apărare din SUA și Europa. O analiză bazată pe date oficiale din Ministerul Economiei, MApN și arhive. O industrie strategică, odinioară printre primele din lume. În anii ’80, România era considerată una dintre marile puteri industriale din blocul comunist. Industria de apărare era o componentă strategică a economiei, având peste 220.000 de angajați și 96 de fabrici specializate, potrivit datelor centralizate ulterior de Ministerul Economiei și publicate în mai multe rapoarte parlamentare post-2000.
Țara exporta armament în Orientul Mijlociu, Africa de Nord și America Latină – arme de calibru mic, muniție, artilerie și transportoare blindate. Potrivit datelor SIPRI (Stockholm International Peace Research Institute), România era între primii 10 exportatori globali de armament convențional în perioada 1981–1985.
După 1989, industria de apărare a intrat într-o cădere rapidă. Piețele tradiționale au dispărut, comenzile interne s-au redus la minimum, iar investițiile tehnologice aproape au lipsit. Ministerul Economiei a recunoscut în rapoartele sale din 2015, 2018 și 2022 că producția pentru Armata Română a scăzut cu peste 80% în primii ani de tranziție.
O altă lovitură a venit după 2004, odată cu aderarea la NATO. Armata Română a început tranziția către standarde occidentale: calibru de 5,56×45 mm, echipamente digitale, comunicații criptate compatibile cu aliații. Produsele fabricate local după standarde sovietice nu mai erau compatibile