Cum a scăpat Oțelul de insolvență în timp-record: „Ordonanță președințială. La loc comanda!”

by Redactia
10 views

Pe 4 februarie, Tribunalul Galați a dispus intrarea în insolvență a clubului Oțelul Galați, în baza unei datorii față de Stiven Plaza, legitimat la club între februarie și iunie 2025. Pe 13 februarie, clubul roș-alb-albastru a anunțat că procedura a fost „suspendată cu efect imediat”. Iată cum a fost posibil.

O datorie de 11.250 de euro i-a provocat mari bătăi de cap clubului din Galați. În baza acesteia, fotbalistul ecuadorian Stiven Plaza, acum la Chindia Târgoviște, a solicitat intrarea clubului în insolvență.

Pe 4 februarie, Tribunalul Galați a admis cererea. Oțelul a intrat provizoriu în insolvență, instanța numind compania vasluiană Estconsult IPURL drept administrator judiciar.

Nouă zile mai târziu, clubul a depus oficial apel la decizia de intrare în insolvență și a anunțat că procedura a fost „suspendată cu efect imediat”.

Așa a scăpat Oțelul Galați de insolvență în timp-record: „Ordonanță președințială”

În mod normal, până la judecarea apelului, insolvența și-ar fi urmat cursul firesc, însă Oțelul a reușit suspendarea procedurii printr-o cale extraordinară de atac.

Este vorba despre o cerere de ordonanță președințială. Conform Codului de procedură civilă, procedura de ordonanță președințială permite instanței de judecată „să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice,

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More