Cum ar urma să funcționeze Fondul de garantare a vacanțelor. Cine și cu cât va contribui

by Redactia
6 views

Actul normativ pentru înfiinţarea fondurilor de garantare a biletelor de avion şi pachetelor de servicii de călătorie ar putea fi pe masa Guvernului în septembrie, a declarat miercuri, pentru Agerpres, Alin Burcea, preşedintele ANAT.

“Săptămâna trecută a intrat în insolvenţă şi faliment unul dintre cei mai mari tur-operatori germani, FTI, cu o cifră de afaceri de 4,1 miliarde de euro. Ce vreau să spun cu asta: se întâmplă şi la cei mari, se întâmplă şi la cei mici. Din acest motiv, noi, ca asociaţie, dorim să trecem la o formă mai corectă pentru turişti, de garantare, şi anume la fondurile de garantare. În momentul de faţă, de 15 ani, mergem pe asigurări. Nu este o formulă rea, numai că acest calcul probabilistic al asigurărilor face ca turiştii să poată să-şi recupereze 8%, 10%, 15% din bani, niciodată 100%. Dacă vom face corect o lege a fondului de garantare în turism, oamenii, în caz de faliment al agenţiei, îşi vor recupera 100% banii. Actul normativ (de înfiinţare a fondurilor de garantare, n.r.) sper să îl avem pe masa premierului în trei luni, undeva în septembrie. Ministerul Economiei, care ne tutelează pe noi, sper să aibă posibilitatea să-i pună prim-ministrului, pe masă, actul normativ în septembrie şi să intre în vigoare în ianuarie. (…) “, a menţionat Alin Burcea, prezent la un seminar organizat de Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT).

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More