♦ Într-o piaţă a lactatelor care suferă din cauza creşterii de costuri pe toate planurile, din cauza inflaţiei care a făcut consumatorul să se gândească de două ori înainte de a cumpăra şi cu noile schimbări legislative care pun tot mai multă presiune pe jucători, o cerere de insolvenţă poate aduce şi mai multă incertitudine ♦ În piaţa lactatelor, 66% din cifra de afaceri generată la nivelul sectorului este adusă de cinci multinaţionale ♦ Producătorii mici, care nu se diferenţiază, pot dispărea de pe piaţă.
Săptămâna trecută pe site-ul Tribunalului Braşov a apărut o cerere de insolvenţă împotriva producătorului de lactate Prodlacta. Iniţial, dintr-o eroare a apărut informaţia că debitorul, adică Prodlacta, şi-a cerut insolvenţa, însă compania a clarificat situaţia. Cu toate acestea, această cerere de insolvenţă vine să scoată la iveală, încă o dată, presiunea pusă pe companii într-un context economic tot mai dificil.
