Guvernul a mandatat astăzi, prin hotărâre, Ministerul Finanțelor, acționar majoritar, cu 68% din capital, al companiei financiare de stat Fondul Român de Contragarantare (FRC) SA, să cumpere și restul de 32% din acțiunile FRC, aflate în posesia Fundației Post-Privatizare, o structură juridică controlată tot de statul român, prin Ministerul Economiei, și aflată în faliment de 2 ani.
Fondul Român de Contragarantare, înființat în 2009 de Guvernul Boc și cunoscut în ultimii ani în special pentru implicarea în programul de sprijin IMM Invest Plus, ar urma să fie dizolvat, iar Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) ar urma să i se substituie în drepturi și obligațiim pentru toate garanțiile emise de către FRC în cadrul diferitelor programe guvernamentale, după cum a relatat Profit.ro. În prima parte a anului 2020, firrma de recuperare de creanțe EOS Credit Funding DAC a pus sechestru pe participația de 32% a Fundației Post-Privatizare la Fondul Român de Contragarantare. Sechestrul a fost instituit în baza unei executări silite mai vechi, din 2015, obținută de Banca Transilvania pentru a-și recupera un credit în valoare de circa 3,19 milioane lei acordat Fundației în 2012
