CONFLICT PE PREȚUL ENERGIEI ELECTRICE. Escaladarea prețurilor energiei electrice (și a gazului natural) se repercutează direct și violent asupra firmelor mari consumatoare. Deja mai multe mari firme productoare (nu doar din România, ci și din Europa) și-au oprit, sau și-au redus semnificativ, cu peste 50%, producția (printre acestea, Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din țară, care și-a oprit total producția, sau Pe 27 decembrie 2021, producătorul de aluminiu Alro Slatina, una dintre cele mai mari unități de producție industrială din România, care și-a redus capacitatea de producție la 40%).
Într-o situație de dificultate majoră se află și cele două fabrici pe care Universal Alloy Corporation Europe (UACE) SRL le are în județul Maramureș, la Dumbrăvița și Tăuții Măgherăuș, și în care produce piese din aluminiu pentru industria aerospațială pentru Airbus, Boeing, Bombardier etc., întâmpină probleme care pun pericol continuarea activității de producție la parametri actuali.