MB LIFT SRL Iaşi (CUI/CIF: 24192027), firmă administrată de Bogdan Ionuţ Crîşmaru şi deţinută împreună cu Dumitru Crîşmaru, a intrat în insolvenţă pe 18 septembrie 2024, la solicitarea creditorilor KAUNU SRL şi R.E.D. BUSINESS IAŞI SRL. Decizia a fost pronunţată de judecătorul sindic Dan Artenie, în Dosarul nr. 6526/99/2023.
Potrivit tabelului preliminar al creanţelor, publicat pe 26 noiembrie 2024 de administratorul judiciar provizoriu BB&A Insolvenzpraxis IPURL, datoriile firmei se ridică la 4,9 milioane lei. Printre principalii creditori se numără KLEEMANN LIFT RO SRL (1,3 milioane lei), KAUNU SRL şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Iaşi – fiecare cu peste 1,1 milioane lei.
Deşi M-B LIFT a raportat profit în toţi cei peste 15 ani de activitate, bilanţul pe 2023 arăta deja o situaţie fragilă: datorii de peste 5,2 milioane lei, dar şi active circulante de 10,3 milioane lei, din care creanţe de aproape 7,8 milioane lei – o sumă suspect de mare comparativ cu cifra de afaceri de 2,95 milioane lei.
După declanşarea procedurii de insolvenţă, AJFP Iaşi a pasat responsabilitatea verificării acestor creanţe către administratorul judiciar, însă BB&A Insolvenzpraxis IPURL nu a publicat în termen raportul privind cauzele insolvenţei.