Elon Musk: cerințele membrilor UAW ar băga în faliment Ford, GM și Stellantis

by Redactia
15 views

Elon Musk s-a folosit de platforma sa pentru a-și exprima opinia legată de greva celor de la UAW. Acesta crede că Ford, GM și Stellantis ar putea intra în faliment dacă se respectă cerințele.

În mijlocul celei de-a doua săptămâni de grevă UAW (Sindicatul Lucrătorilor din Industria Auto din America) împotriva General Motors, Ford și Stellantis, Elon Musk, CEO-ul Tesla, și-a folosit canalul său preferat de comunicare cu lumea exterioară, X (cunoscut anterior ca Twitter), pentru a-și exprima opiniile cu privire la cerințele muncitorilor sindicalizați.

Într-un răspuns la un alt utilizator care afirmase că președintele Biden susține o creștere salarială de 40% pentru membrii UAW, Musk a lansat critici aspre la adresa sindicatului, susținând că aceasta ar fi o cale sigură de a aduce cele trei companii la faliment.

Conform Automotive News, sindicatul și-a redus cererile pentru creșteri salariale în negocierile cu oficialii, trecând de la 40% la 36%. În același timp, UAW cere eliminarea diverselor niveluri de angajați, reducerea numărului de muncitori temporari, care sunt, de obicei, plătiți mai puțin, reintroducerea pensiilor cu beneficii definite și mai mult timp liber pentru angajați, inclusiv o săptămână de lucru de 32 de ore.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More