Compania de investiții Encore Capital Trust (ECT), lansată în vara acestui an, după cum a anunțat în premieră Profit.ro, de către Andrei Sârbu, CEO al SVN România, cel mai mare vânzător de apartamente din țară, și avocatul Cosmin Savu – Cristescu, cu afaceri și în sectorul rezidențial, va organiza un nou plasament privat în luna noiembrie, prin care își propune atragerea a maximum 29,7 milioane de lei, decizia fiind deja aprobată în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor.
Encore Capital Trust a încheiat recent prima rundă de finanțare, în valoare de 3,7 milioane de euro. La rundă au participat mai mulți antreprenori consacrați din piața locală, printre care și Dan Șucu, proprietarul Mobexpert, Marius Hanganu, co-fondator al Tremend Software, Iosif Szavuj, fondator al operatorului de telecomunicații Ines Group, Silvana Berciu, fondator în grupul de firme din care fac parte BDG Import si Loft, Ahmet Buyukhanli, dezvoltatorul complexului rezidențial Cosmopolis, și Cristian Becheanu, fondator al lanțului de farmacii Arta. Randamentul anual net vizat este de peste 20%.