Cursă contra cronometru la Dinamo pentru ieșirea din insolvență. „Câinii” fac tot posibilul să părăsească această procedură până la începutul sezonului competițional pentru a avea drept de participare în cupele europene în stagiunea 2026-2027. Iar primul pas a fost îndeplinit deja. Concret, Adunarea Generală a Creditorilor a aprobat, luni, acordul prin care datoria de aproape 1,5 milioane de euro (pentru Agenția Națională de Administrare Fiscală), a fost eșalonată pe o perioadă de 48 de luni sub garanția bazei sportive de la Săftica, potrivit prosport.ro.
Dinamo forțează ieșirea din insolvență. Care au fost pașii pe care i-a făcut Dinamo în această perioadă? RT & Partners, firma care se ocupă de insolvența clubului, a convocat săptămâna trecută Adunarea Generală a Creditorilor, cu scopul de a obține o eșalonare de plată în legătură cu sumele pe care debitoarea le are de achitat către ANAF, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Sector 2.
Așadar, eșalonarea pe 48 de luni și acordul obținut în cadrul Adunării Generale reprezintă un pas important spre ieșirea din insolvență. Dosarul urmează să ajungă pe masa judecătorului sindic, care va decide ieșirea din această procedură în următoarele săptămâni.