EXCLUSIV | Firma de salubrizare Rosal, cu datorii de sute de milioane de lei la bugetele de stat, cereri de insolvență și dosar la DNA. Silviu Prigoană: ”Nu este problema mea, m-am retras. Cât am condus eu, nu au fost probleme de datorii sau fraude”

by Redactia
33 views

Statul a prelungit recent posibilitatea apelării la mecanismului de restructurare a obligațiilor bugetare de către companiile aflate în dificultate financiară. Sunt mii de companii cu datorii din cauza condițiilor economice generate de pandemie și, mai nou, de sancțiunile aplicate ca urmare a războiului din Ucraina care pot să își amâne sau chiar să anuleze o parte semnificativă a unor dări către stat. Și firmele cu probleme în justiție pot apela, într-o anumită măsură, la mecanism, explică analistul financiar Petrișor Peiu.

Un exemplu ar fi, din informațiile Gândul, compania de salubritate Rosal Grup, cu sute de milioane de lei datorii la bugetele statului, a cărei insolvență a fost cerută repetat în instanță și care este urmărită penal de procurorii anticorupție.

Termenul până la care operatorii economici aflați în dificultate pot solicita restructurarea datoriilor bugetare, chiar și anularea unei jumătăți din cuantumul lor, s-a prelungit, printr-o Ordonanță de Urgență aprobată recent de Guvern.

Read More

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More