Acest lucru este arătat de cifre. Practicianul în insolvență și avocatul Remus Borza a reușit să aduca pe profit și să transforme în cel mai mare investitor compania energetică națională. Totul a început pe data de 20 iunie 2012, când Hidroelectrica a intrat în insolvenţă, principalul motiv fiind vânzarea energiei la preţuri sub nivelul pieţei prin contracte preferenţiale încheiate cu „băieţii deştepţi”.
În ciuda problemelor pe care le-au ridicat „băieţii deştepţi” în procesele cu această companie, avocatul Remus Borza, reprezentantul Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, a reușit să o salveze.
Chiar astăzi, când Hidroelectrica s-a listat, astăzi, 12 iulie 2023, la Bursa de Valori București, Remus Borza ne-a spus ce înseamnă, de fapt, această companie în cifre.
Hidroelectrica în cifre arată așa: a intrat în insolvență în iunie 2012. A ieșit din insolvență în iunie 2016. A intrat în insolvență cu aproximativ 5,5 miliarde de lei datorii, acest lucru înseamnă, la cursul din iunie 2012, 1,3 miliarde de euro datorii. Societatea a înregistrat un record din acest punct de vedere. Nicio societate, în ultimii 33 de ani, în România nu a înregistrat un volum atât de mare al datoriilor.
A ieșit din insolvență cu zero datorii…