Assen Hristov, președintele grupului bulgar Eurohold, din care făcea parte și Euroins România, societate care înainte de a falimenta depășise 2,5 milioane de clienți doar pe RCA, a acordat un amplu interviu pentru Economica. Astăzi, într-o primă parte, vă prezentăm ce spune Hristov despre o posibilă revenire pe piața RCA din România, dar și despre impactul falimentului Euroins asupra afacerilor grupului pe care îl conduce.
„În ceea ce privește asigurarea RCA, suntem autorizați să o furnizăm, dar din cauza opoziției implicite a diverselor instituții din România, inclusiv BAAR, nu avem voie să accesăm această piață. Aceștia acționează împotriva noastră în mod ilegal, dar în acest stadiu oricum am decis că nu merită să aprofundăm acest conflict”, declară, pentru Economica, Assen Hristov, președintele grupului bulgar Eurohold, din care a făcut parte și Euroins România, fost lider RCA cu peste 2,5 milioane de clienți, în prezent în faliment.
Euroins mai vinde RCA prin sistemul FOS și în alte țări, cum ar fi Polonia, Italia, Spania sau Germania, iar prin sistemul FOE, pe care îl vom dsecrie mai jos, vinde în Grecia.