Înfiinţată în iulie 2017 de basarabeanul cu cetăţenie română Cornel GAFTON (foto), societatea ieșeană IMAGIO CERAMIC STYLE SRL (CUI/CIF: 38013261) s-a ocupat de comercializarea obiectelor sanitare prin intermediul unui magazin fizic (la ERA SHOPPING PARK) şi a celui online imagio.ro.
A depus bilanţuri doar pentru anii 2017-2020, toţi încheiaţi cu pierderi semnificative, iar în raportarea aferentă datei de 30 iunie 2021 a apărut pentru prima dată pe „lista ruşinii”, cu datorii la stat de 443.319 lei.
Probabil pentru a-i permite lui Cornel GAFTON (sau „celor din spatele lui”) să mute afacerea pe o altă firmă, AJFP Iaşi a depus cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă abia pe 29 august 2023 şi sunt şanse foarte mari ca primul termen în Dosarul nr.4557/99/2023 să fie programat abia anul viitor.
