Fiscul vrea să-i scoată la mezat bunurile unei femei care a avut un atelier de confecții

by Redactia
13 views

Fiscul s-a pus cu tunurile pe un mic investitor din Cozmești. Instituția a cerut angajarea răspunderii administratoarei unei mici fabrici de confecții, intenționând să-i scoată averea la mezat pentru acoperirea datoriilor la stat. Magistrații Tribunalului au trebuit să decidă dacă problemele financiare ale firmei s-au datorat ghinionului sau relei-credințe a administratoarei.

În ultimii ani, Flax Company SRL acumulase datorii la bugetul de stat în valoare de 147.000 lei. La acestea, Fiscul a calculat dobânzi și penalități în valoare de încă 97.000 lei. Pentru recuperarea creanțelor, s-a încercat executarea silită a societății, dar aceasta nu avea mare lucru de executat. Ultimul bilanț al firmei indica active și stocuri în valoare totală de 206.000 lei, dar și datorii de 679.000 lei. Casa și conturile la bănci totalizau 96 de lei. A fost declarată insolvența firmei, iar Fiscul s-a îndreptat împotriva administratoarei, Elena B. În noiembrie 2022 a fost declanșată procedura de angajare a răspunderii solidare. Fiscul aprecia că întreruperea activității firmei fusese făcută pentru a eluda obligația de plată a creanțelor fiscale. Administratoarea nu ceruse eșalonarea la plată, nu făcuse nicio încercare de a identifica, împreună cu organul fiscal, modalitățile legale de stingere a obligațiilor, nu arătase niciun interes pentru facilitățile legale care permiteau anularea dobânzilor și penalităților la plata debitului principal. Opinia Fiscului era că administratoarea își lăsase firma să dea faliment, băgând banii în buzunar. Contestația Elenei B. a fost respinsă, ceea ce a dus cazul în fața instanței.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More