Google a achiziţionat o vastă colecţie de date de la compania aeriană americană low-cost Spirit Airlines, aflată în faliment, contra unei sume de 10 milioane de dolari în scopul antrenării sistemelor sale de inteligenţă artificială (AI), potrivit unor documente depuse în cadrul procedurii de faliment a companiei, transmite Agerpres.
Pachetul, achiziţionat în cadrul unei licitaţii, include circa 100 de milioane de emailuri şi 500 de milioane de conversaţii pe platforma de mesagerie Teams a Microsoft, precum şi software şi date privind preţurile.
Toate informaţiile referitoare la date personale vor fi îndepărtate de o terţă parte înainte ca baza de date să fie predată. Setul de date „ar putea fi util pentru îmbunătăţirea produselor noastre şi a modelelor AI”, a spus Google într-o declaraţie citată luni de publicaţii din Statele Unite, printre care şi Axios.
