Hidroserv, filiala de mentenanţă a Hidroelectrica, iese din insolvenţă după nouă ani. Administratorul judiciar CITR anunţă că societatea se pregăteşte pentru noi perspective de creştere consolidând domeniul infrastructurii hidrotehnice din România.
”CITR, în calitate de administrator judiciar, anunţă ieşirea din insolvenţă a Societăţii de Servicii Hidroenergetice Hidroserv SA., companie deţinută de Hidroelectrica şi specializată în servicii de mentenanţă şi reparaţii la infrastructura hidrotehnică, inclusiv la baraje, hidrocentrale şi alte lucrări de apărare împotriva inundaţiilor. Odată cu finalizarea cu succes a procedurii de reorganizare judiciară, o etapă esenţială în stabilizarea şi redresarea financiară a companiei, Hidroserv se pregăteşte pentru noi perspective de dezvoltare şi contribuţie activă la consolidarea infrastructurii hidrotehnice din România. Ieşirea din insolvenţă a Hidroserv a fost un succes datorită implementării stricte a planului de reorganizare, care a propulsat veniturile companiei în 2024 cu 36% faţă de anul precedent, ajungând la 313 milioane lei”, anunţă compania.