63
- Raportul întocmit de administratorul judiciar cu privire la cauzele ce au dus la apariția stării de insolvență reține faptul că SC Swiss Gold SRL nu a predat documentele financiar contabile ale societății, fapt care a făcut imposibilă stabilirea masei bunurilor mobile și imobile deținute de către societate.
- S-a mai precizat faptul că reprezentanții companiei nu ar fi depus la AFP bilanțurile aferente ultimilor ani în care societatea a funcționat.
- Compania Swiss Gold SRL, fondată în 2011, a fost controlată în trecut de Nicoleta Codreanu, din Valu lui Traian, și a avut aproximativ 40 de puncte de lucru în Brăila, Bucureşti, Ilfov, Dolj, Constanţa și Galaţi!
- Încă de la început, facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere de la oficialii Swiss Gold SRL, însă demersul nostru nu a fost posibil. Și asta pentru că la numărul de telefon aferent societății a răspuns un bărbat care ne-a declarat că nu are nicio legătură cu firma în cauză.
- În cazul în care oficialii Swiss Gold SRL vor dori, totuși, să ne trimită în punct de vedere cu privire la dosar, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.