Pe data de 1 iulie 2022, am semnalat faptul că «Firma fostului vicepremar de Hârlău nu respectă planul de reorganizare… plus că a adunat datorii noi la stat; în loc să solicite trecerea la faliment, administratorul judiciar MRL şi Fiscul „îi ţin palma” ţeparului Florin ŢĂPUŞĂ… care recent a înfiinţat societatea COMPLEX EVAMAR» – AICI.
Pe 5 iulie 2022, am transmis (prin email) administratorului judiciar MANAGEMENT REORGANIZARE LICHIDARE IAŞI SPRL observaţiile/informaţiile din articol şi am solicitat un punct de vedere. Nu am primit niciun răspuns.
În schimb, (probabil) cel mai mare specialist dim Moldova în mânărit insolvenţe/falimente a publicat – pe 12 iulie 2022 – „Raport trimestrial privind situaţiile financiare ale debitorului”, document în care spune foarte clar că RIN EXCLUSIVE SRL Hârlău (CUI/CIF: 36802498) «nu a achitat obligaţiile stabilite prin graficul de plăţi al planului de reorganizare».
