Numărul companiilor care au intrat în insolvență în România a continuat să crească în primele luni ale anului 2026, însă această evoluție nu trebuie interpretată ca un semnal al unei crize economice generalizate. Potrivit unei analize realizate de Cătălin Guriță, avocat și practician în insolvență, partener fondator al GMCID, piața trece printr-o perioadă în care firmele slab capitalizate și cu probleme de lichiditate sunt tot mai greu de susținut.
În primul trimestru al anului au fost înregistrate 1.829 de insolvențe, în creștere cu 14,31% față de aceeași perioadă din 2025. Totodată, un studiu Coface publicat la începutul anului arăta că, doar în luna ianuarie, numărul insolvențelor a fost cu 36% mai mare decât în ianuarie 2025.
Comerțul, construcțiile și transporturile, printre cele mai expuse
Potrivit analizei, vulnerabilitatea este concentrată în sectoarele cu marje reduse de profit, necesar ridicat de capital de lucru și dependență de finanțarea pe termen scurt.
„Cifrele trebuie citite în comparație cu dinamica economiei, cu numărul firmelor nou înființate, cu accesul la finanțare și trebuie făcută diferența între sectoarele economiei. Din datele publice și din practica pieței, vulnerabilitatea apare mai ales în comerț, construcții, transporturi, HoReCa, unele zone din producție și real estate”, afirmă Cătălin Guriță.
Acesta subliniază că nu toate companiile se confruntă cu dificultăți, însă firmele care funcționează cu un nivel redus al capitalizării și depind de creditul furnizor sunt mult mai expuse decât în anii anteriori.
