INVESTIGAȚIE. Lista numelor de la care administratorul judiciar al City Insurance vrea să obțină bani pentru că „au contribuit la declanșarea falimentului”

by Redactia
32 views

Raportul Casei de Insolvență Transilvania vorbește despre felul în care șefii City „au ținut o contabilitate fictivă”. Conform bugetului intern, consultat de Libertatea, numai salariile celor din conducerea și supravegherea City erau, în medie, de 10.000 de euro net pe lună. La care se adaugă bonusuri și propriile afaceri, pe spatele City, prin prejudicierea asiguraților. Cine sunt oamenii implicați?

Administratorul judiciar al City Insurance, Casa de Insolvență Transilvania (CTIR), se va îndrepta împotriva conducerii companiei City din perioada 2017-2021, pentru a recupera din pagube, conform răspunsului CTIR la întrebările Libertatea. 

 Raportul privind cauzele insolvenței, realizat de către administratorul judiciar numit de instanță, indică direct mai multe persoane în culpă pentru falimentul City. Din cauza falimentului, Fondul de stat a plătit deja asiguraților 120 de milioane de euro, la 64.000 de cereri plătite, 25% dintre cele depuse. Mai sunt de analizat și, la cele aprobate, de plătit aproape 200.000 de cereri. Conform Raportului CTIR, persoanele considerate culpabile sunt: 

Dan Odobescu – directorul general al City Insurance 

Renato Szilagyi – președintele directoratului companiei 

Mircea Barbu Buzera – vicepreședinte al directoratului 

Spyridon-Stavros Mavrogalos Fotis – membru al directoratului 

Max Walter Rossler – vicepreședinte al consiliului de supraveghere  

Epameinondas Papanikolaou – membru al consiliului de supraveghere 

Aelita Arampova – membru …

Read More

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More