JPMorgan, monstrul născut din coşmarul crizelor bancare sau salvator atunci când nu mai e speranţă?

by Redactia
13 views

Al treilea mare colaps bancar din acest an din SUA s-a în­tâmplat în ciuda unei consoli­dări de urgenţă de 30 de mili­ar­de de dolari a First Republic Bank de către o coaliţie a celor mai puternice bănci americane – atât de mare a fost panica printre deponenţi – şi s-a consumat rapid – atât de mare este frica de contagiune şi de o nouă criză financiară. Falimentul băncii regionale face liderul misiunii de consolidare, JPMorgan, mai mare deoarece acesta a pre­luat depozitele First Republic. Poate şi prea puternic, cred unii analişti, în condiţiile în care gigantul este deja cea mai mare bancă de pe Wall Street şi are cea mai mare cotă din piaţa depozitelor.

Că nu vor mai fi falimente nu garantează nimeni, dar Jamie Dimon, şeful JPMorgan, s-a arătat sigur că sistemul bancar este „extraor­dinar de solid“ şi că riscurile ca turbulenţele să se transforme într-o nouă criză cum a fost cea din 2008-2009 sunt mici. Şi din acea criză JPMorgan, sub con­ducerea lui Dimon, a ieşit mai mare, deşi lumea toată a stat încremenită într-o parali­zie a creditării.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More