O cunoscută firmă constănțeană de spălătorie textilă, înființată și deținută parțial de actualul consilier județean și fost vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța, Petre Enciu, a intrat oficial pe drumul lichidării judiciare.
Asociații au hotărât deschiderea procedurii la cerea debitorului și au nominalizat MK Insolvența IPURL din București, str. Grozăvești 54F, sector 6 în calitate de lichidator judiciar.
Corfiatis Janina și Petre Enciu, acum 9 ani (2017), au înființat și administrat firma Lavomatic Expert SRL, cu activitate declarată spălare și curățare (uscată) articole textile. În prezent firma este inactivă fiscal și, cu excepția a trei ani de profit 2021, 2022, 2023, afacerea a funcționat cu pierderi financiare și datorii.
În prezent asociații Lavomatic Expert SRL sunt familia Bundă Corfiatis Janina și Bundă Bogdan Mihai, majoritari cu 68%, și consilierul județean Petre Enciu cu 24% .
