Combinatul siderurgic Liberty Galaţi se chinuie să scape de faliment prin procedura de concordat preventiv însă, pe lângă propriile probleme financiare majore, mai trage după el şi belelele achiziţiei fabricii Liberty Belgia care la rândul său are datorii, în special către salariaţii belgieni.
În 2023, Liberty Galaţi S.A. a realizat o achiziţie strategică prin preluarea a două situri industriale majore ale producătorului belgian Liberty Liege-Dudelange (LLD) S.A., aflat în procedură de reorganizare judiciară. Operaţiunea s-a desfăşurat prin intermediul unei sucursale belgiene nou-înfiinţate, ”Liberty Galaţi – Belgian Branch”, creată special pentru facilitarea tranzacţiei în conformitate cu legislaţia locală şi hotărârile instanţei belgiene.
Scopul oficial declarat al acestei tranzacţii era asigurarea continuităţii activităţii industriale în zona Liege, prin integrarea verticală a procesului de producţie, securizând astfel canalele de desfacere pentru rulourile laminate la cald produse de Liberty Galaţi