Miratranscom Business, firma fiului fostului primar din Cogealac, Gheorghe Alexa, intră în colaps financiar

by Redactia
6 views

Procedura a fost deschisă prin hotărârea Tribunalului Constanța, în dosarul cu nr. 2655/118/2025, înregistrat pe 30 mai 2025 și aflat în prezent în faza de fond la Secția a II-a civilă

Societatea Amg Consult S.P.R.L., în calitate de administrator judiciar al Miratranscom Business SRL, a anunțat oficial lansarea unei invitații de participare în cadrul procedurii de insolvență deschise împotriva firmei constănțene. Procedura a fost deschisă prin hotărârea Tribunalului Constanța, în dosarul cu nr. 2655/118/2025, înregistrat pe 30 mai 2025. Debitorul însuși a solicitat declanșarea procedurii, invocând dificultăți financiare majore.

Termene esențiale în cadrul procedurii:

21 iulie 2025 – termen-limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanțelor;

08 august 2025 – publicarea tabelului preliminar al creanțelor;

14 august 2025, ora 12:00 – convocarea Adunării creditorilor;

02 septembrie 2025 – întocmirea tabelului definitiv al creanțelor.

Creditorii care doresc să participe la procedură trebuie să respecte aceste termene, iar eventualele contestații la tabelul preliminar pot fi depuse în termen de 7 zile de la publicarea acestuia în Buletinul Procedurilor de Insolvență (BPI).

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More