O companie americană de top închide porţile unei fabrici pe care o avea în România

by Redactia
22 views

Grupul american American Axle & Manufacturing (AAM) a decis să închidă fabrica din Brașov a companiei germane Tekfor, specializată în componente de precizie pentru industria auto. Decizia vine după doar câțiva ani de la deschiderea unității din Parcul Industrial Brașov, fiind cea mai recentă dintr-o serie de retrageri a investitorilor străini de pe piața românească.

Matt Kuta, vicepreședinte AAM responsabil pentru operațiunile din Europa, spune că închiderea a fost determinată de „o rentabilitate și posibilități de creștere scăzute”, evidențiate în urma unui studiu intern, conform Profit.ro. „Aceasta a fost o decizie dificilă, dar necesară, având în vedere provocările comerciale cu care se confruntă Tekfor Brașov”, a precizat Kuta, subliniind că operațiunile au fost consolidate în fabricile AAM din Rotenburg și Hausach, Germania.

Fabrica Tekfor Brașov a fost inaugurată în 2021, fiind prima unitate a companiei din afara Germaniei în Europa. La acel moment, reprezentanții grupului justificau alegerea Brașovului, prin proximitatea față de clienții din Europa de Est, precum și prin „caracterul modern și atractiv” al locației.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More