Este oficial: nu se va constitui un Comitet al creditorilor Damen Shipyards Mangalia SA, în ciuda solicitărilor formulate în instanță de către Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Curtea de Apel Constanța a respins apelul declarat de reprezentanții Fiscului împotriva deciziei inițiale a Tribunalului Constanța de respinere a cererii vizând constituirea unui comitet al creditorilor în procedura de insolvență a Damen Shipyards Mangalia.
Hotărârea Curții de Apel Constanța a fost luată în dosarul 3753/118/2024/37, cauză în care ANAF are calitatea de contestator, fiind vorba despre contestația formulată împotriva Hotărârii Adunării Creditorilor, iar acțiunea fiind introdusă în contradictoriu cu administratorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia SA, CITR SPRL, dar și cu mai multe societăți din grupul Damen.
