Vineri, 26 mai, Tribunalul București judecă al doilea termen în dosarul de faliment al Euroins, deschis la cererea a 51 de persoane fizice și juridice, inclusiv la cererea ASF. Conform informațiilor ziarului Libertatea, compania a plătit câțiva dintre creditori, alegându-i.
Potrivit EIOPA, reglementatorul Uniunii Europene, Euroins avea, în România, un deficit de 500 de milioane de euro. O altă evaluare, cea a ASF, a auditat deficitul la puțin peste 400 de milioane de euro. Conform legislației românești, acest deficit rezultat din controlul ASF a condus la retragerea licenței.
„Noi am găsit în casieria Euroins 8.000 de lei”
Chiar înainte de ridicarea posibilității de funcționare, Euroins a transferat în Bulgaria, țara de origine a companiei, active de 1,58 de miliarde de lei, conform dezvăluirilor Libertatea. Dintre aceste valori, banii cash trimiși în Bulgaria au reprezentat 855 de milioane de lei, după cum a răspuns ASF unei solicitări Hotnews.