Până la final de 2023 putem vedea un nou asigurător privat, dar şi un asigurător al statului prin CEC Bank, deşi semnalele din piaţa RCA sunt de pierdere, insolvenţă şi faliment, şi a apărut şi plafonarea aprobată de guvern

by Redactia
47 views

Valentin Ionescu, director în ASF: În mod normal, pentru a avea un tarif cât mai rezonabil este nevoie de cât mai multe societăţi care să vândă acel produs de asigurare, astfel încât să funcţioneze principiul mutualităţii. Atunci când sunt doar câteva companii în piaţă care vând RCA este dificil să speri la un tarif mult mai mic, având în vedere că în România frecvenţa accidentelor este mult peste media europeană. Această componentă este foarte importantă în tariful RCA. Dauna este un element foarte important. În ultimii 3 ani a crescut de la o medie de 7.000 lei la o medie de 9.500 lei.

♦ Valentin Ionescu, director în ASF: „În prezent avem o altă solicitare, în a doua fază de autorizare, a unei companii private. Estimăm că în iunie-iulie, dacă documentele sunt în regulă, să le dăm avizul de funcţionare. În privinţa discuţiei cu CEC Bank, suntem în etapa în care reprezentanţii CEC trimit documentele la ASF“ ♦ Theodor Alexandrescu, preşedintele Consiliului de Administraţie la Eazy Asigurări, companie care îl are în spate pe antreprenorul Sacha Dragic fondatorul Superbet, a spus la ZF Live în 19 decembrie 2022 că societatea a primit avizul ASF pentru a activa…

Read More.  

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More