Pericol pe cel mai scump drum din Caraș-Severin! De prăbușire și de faliment!

by Redactia
12 views

Drumul județean de 26 de milioane de euro din Caraș-Severin a fost evitat de cei mai renumiți constructori la nivel mondial! Versanții riscă să se prăbușească, iar Consiliul Județean să returneze toți banii Bruxelles-ului!

Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin la acea vreme, a obținut în 2019, din fonduri europene, 26 de milioane de euro pentru modernizarea Drumului Județean 608 Plugova – Globurău – Costiș – Borugi – Cornereva – Obița – Rusca. Cea mai mare investiție de după 1989 într-un drum județean din Banatul Montan! Succesorul său, Romeo Dunca, a dat în aprilie 2021 ordinul de începere a lucrărilor pe cei 42 de kilometri de drum județean ce trebuie modernizați integral din bani europeni. Fără a fi însă foarte încântat și asta din cauza faptului că lucrarea a fost adjudecată de către SC Emiliano Vest, firmă despre avea foarte multe dubii. Ar fi vrut să reziliere contractul, dar odată începute lucrările a fost nevoit să aprecieze calitatea acestora. Pe DJ 608 s-a lucrat bine, însă s-au întâmpinat acum deficiențe majore în derularea proiectului care atrag un pericol uriaș. Versanții riscă să se surpe, iar administrația județeană ar putea fi obligată să returneze toți banii Uniunii Europene.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More