Planificata Ofertă Publică Iniţială (IPO) a Hidroelectrica, producătorul român de hidroenergie controlat de stat, ar putea fi mai redusă decât s-a preconizat iniţial şi nu va avea loc până în martie sau aprilie anul viitor, a anunţat marţi acţionarul Fondul Proprietatea, transmite Reuters.

by Redactia
41 views

Fondul, acţionarul unic minoritar al companiei, care a obţinut aprobarea Guvernului pentru IPO, stabilise iniţial data de 15 noiembrie ca termen limită pentru listare.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul deţine participaţii minoritare într-o serie de companii de stat, inclusiv 20% din Hidroelectrica.

Reprezentanţii Franklin Templeton au declarat marţi, pentru Reuters, că planurile pentru listarea unei participaţii de 15% – 20% la Hidroelectrica, într-o tranzacţie de 2,5 miliarde de euro (2,43 miliarde de dolari), ar putea fi reduse, dacă Guvernul României continuă să reziste unei listări duale, la Bucureşti şi la Londra.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More