Prelungirea concordatului preventiv cu încă 5 ani pentru companiile din ramuri ”strategice”, votată din nou în Parlament

by Redactia
8 views

Senatorii au votat din nou proiectul de lege care prevede că în cazul operatorilor economici din ramuri strategice ale economiei naționale, aflați într-o procedură de concordat preventiv, durata procedurii va putea fi prelungită, la cererea debitorului, pentru motive ”justificate”, cu cel încă 5 ani, ajungându-se astfel la un concordat neîntrerupt de până la 10 ani.

De ce este important: Procedura concordatului preventiv este una de salvgardare, prin care debitorii aflați în stare de dificultate financiară, dar nu de insolvență în acest moment, pot ajunge la un acord formal cu creditorii lor cu privire la plata datoriilor și prin care pot asigura continuitatea și viabilitatea companiei, astfel încât aceasta să fie capabilă să își stingă datoriile și continue activitatea. În baza acestui mecanism, negocierile cu creditorii pot fi derulate cu un plan de restructurare adaptat la situația economică excepțională generată de pandemie.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More