Premierul Rishi Sunak: Guvernul britanic lucrează pentru a găsi o soluţie care să limiteze potenţiala afectare a companiilor, după falimentul SVB

Prim-ministrul britanic Rishi Sunak a declarat că guvernul său lucrează pentru a găsi o soluţie care să limiteze potenţiala afectare a companiilor rezultată din falimentul băncii americane Silicon Valley Bank şi a filialei sale din Marea Britanie.
Sunak a afirmat că a înţeles anxietatea şi preocupările pe care le au clienţii băncii şi a dat asigurări că guvernul lucrează pentru a găsi o soluţie care să asigure nevoile oamenilor de lichiditate operaţională şi de flux de numerar, notează Reuters.
Falimentul SVB Financial Group, a cărei activitate se concentrează pe startup-urile tehnologice, este cel mai mare faliment bancar din SUA de la criza financiară din 2008.