O nouă etapă de incertitudine pentru unul dintre cei mai importanți jucători din agribusiness-ul românesc: Umex SA, operatorul portuar esențial pentru exporturile de cereale și animale vii ale Grupului Maria, se confruntă cu un dosar de insolvență înregistrat recent la Tribunalul Constanța.
Pe fondul unor datorii de ordinul sutelor de milioane de lei și a unei contracții semnificative a cifrei de afaceri la nivelul entităților din grup, stabilitatea holdingului controlat de investitori libanezi intră sub o monitorizare atentă a pieței și a creditorilor.
Societatea Umex SA (1991) Constanța , operator portuar în Incinta Port Constanța Dana 44, este controlată de cetățenii libanezi Jihad El Khalil, Laoun Youssef și Sarkis Sarkis acționari și adminstrată de Cobala Maryo, Khalil Ibrahim și Stoica Răzvan-Laurențiu.
Presiune financiară la porțile Portului Constanța. UMEX SA, pilonul logistic al Grupului Maria, vizat de o cerere de insolvență
by Redactia
23 views
23
