Primarul comunei Runcu Salvei, Anchidim Pavelea, l-a interpelat pe ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, pe tema prevederilor Ordonanţei 64/2022 privind ajustarea preţurilor şi a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile.
„Domnule ministru, am şi eu o problemă. Anul trecut s-a dat Ordonanţa 64 privind ajustarea preţurilor. Am făcut act adiţional cu firma (n. n. – executantul), aveam finanţare din fonduri europene, fondurile europene nu mi-au dat nimic şi acum am arierate, factura de la firmă de 500.000 lei. Vă rog frumos, dacă se poate, să ne ajutaţi pentru arierate, întrucât am încercat să iau un credit de la Trezorerie şi nu mi-au acceptat pentru că nu am „lucrare în continuare”. Lucrarea s-a terminat anul trecut, am depus şi actul adiţional şi facturile de la constructor. Vă rog să ne ajutaţi, întrucât băgăm constructorul în faliment dacă nu sprijinim acest lucru.
