Primul efect de amploare al războiului comercial China-SUA-UE asupra României: de ce s-au retras doi coloşi chinezi dintr-un contract de 375 mil. euro pentru solare? E implicat şi statul român

by Redactia
7 views

 Disputele economice mondiale se văd inclusiv pe plan local  Luna trecută, doi coloşi chinezi s-au retras dintr-un contract de 375 mil. euro pentru echiparea unor parcuri solare la CE Oltenia după ce CE a demarat o investigaţie legată de licitaţie  Cazul arată cât de dificil va fi procesul de decarbonizare pentru o Europă care nu are o industrie proprie şi care-şi bazează această transformare istorică pe importuri din China, aflată în competiţie cu SUA, aliatul UE.

La mijlocul lunii trecute, doi coloşi chinezi, LONGi, cel mai mare pro­ducător de panouri so­lare din lume (16,5 mld. euro în 2023), şi Shanghai Electric Group (15 mld. euro în 2023), conglomerat de soluţii şi echi­pamente energetice, şi-au anunţat retragerea din procesul de licitaţie publică prin care se dorea montarea a 455 MW energie solară la Complexul Energetic Oltenia.

Contractul cu o valoare de 375 mil. euro este o investiţie comună a CE Oltenia alături de OMV Petrom, cea mai mare firmă locală. Trecerea CE Oltenia de la zona de cărbuni la utilizarea gazului şi a energiei solare este pentru România cel mai complex proiect de tranziţie energetică, esenţial la nivel de sistem pe calea decarbonizării, iar la acest moment se confruntă cu întârzieri.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More