RAIL OPERATOR CEREAL, firmă legată de Elena Udrea, vizată într-un dosar de insolvenţă

by Redactia
33 views

RAIL OPERATOR CEREAL SRL, companie din Lovrin (judeţul Timiş), este subiectul unei cereri de insolvenţă depusă de TRANSILVANIA SOLAR ENERGY SRL Satu Mare, controlată de Carmen Anca Poştaş (asociat majoritar şi administrator). Cererea a dus la deschiderea Dosarului nr. 2482/30/2025 la Tribunalul Timiş.

RAIL OPERATOR CEREAL a fost înfiinţată în 2013 şi are ca acţionar majoritar compania TIM RAIL CARGO SRL (80%), în timp ce restul de 20% este deţinut de TEHNOVAL CONSTRUCT SRL. Firma este administrată de Ioan Valeriu Trică, care deţine şi controlul asupra TIM RAIL CARGO.

O legătură interesantă în istoria firmei este implicarea Elenei Udrea, care a deţinut indirect 25% din RAIL OPERATOR CEREAL, până în 2018, când şi-a vândut participaţia lui Ioan Valeriu Trică pentru 500.000 de euro. Tranzacţia a inclus şi restituirea unor credite acordate anterior de Udrea companiei, în valoare de 526.733 lei şi 60.000 de euro.

RAIL OPERATOR CEREAL a raportat pentru anul 2024 o cifră de afaceri de peste 201 milioane lei, o creştere de aproape 35 de ori faţă de anul precedent (5,8 milioane lei în 2023).

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More