Reţeaua de distribuţie a energiei termice din Timişoara a fost modernizată

by Redactia
14 views

Reţeaua de distribuţie a energiei termice din Timişoara a fost modernizată astfel încât pierderile de pe reţea să fie diminuate.

Reţeaua de distribuţie a energiei termice din Timişoara a fost modernizată astfel încât pierderile de pe reţea să fie diminuate. Cu toatea acestea, oamenii se debranşează în continuare de la sistemul centralizat din cauza problemelelor din anii trecuţi când n-au avut nici căldură suficientă, nici apă caldă. Aşa se face că societatea de acolo care se ocupă de producerea şi distribuirea agentului termic este într-o situaţie financiară dificilă. Deocamdată autorităţile au reuşit să salveze de la faliment compania şi dau asigurări că în actualul sezon rece există stocuri de gaz şi cărbune pentru o lună şi jumătate, dar şi contracte ferme care vor asigura combustibilul necesar până la primăvară.

Cu detalii, corespondenta RRA Alina Bujancă: ”Aflată în insolvenţă, societatea Colterm a reuşit să evite deocamdată falimentul şi a făcut stocuri de cărbune şi gaz pentru o lună şi jumătate. Mai mult, primarul Dominic Fritz a declarat că sunt semnate contracte pentru combustibil până la primăvară, iar vestea bună este că şi preţul la gigacaloria ar putea să mai scadă.

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More