ROBOR la maxim istoric, România aproape în situaţia Greciei. Dan Suciu, BNR: Nu vreau să fiu pesimist, dar se poate mult mai rău. De faliment nu poate fi vorba!

by Redactia
26 views

”Avem problema deficitelor gemene. Suntem ţara cu cel mai mare deficit bugetar din PIB din toată Uniunea Europeană, iar acest lucru ne creează o vulnerabilitate formidabilă. De asemenea, avem cel mai mare deficit de cont curent şi suntem singurii care am depăşit 5%, ceea ce este deosebit de primejdios pe termen lung. Dacă nu vom avea o corectare ordonată a celor două deficite, avem un risc semnificativ ca aceasta să fie realizată de creditori şi dictată de creditori, ceea ce nu e niciodată bine. Să ne uităm la ce s-a întâmplat în Grecia şi să ştiţi că va fi mai rău la noi dacă ajungem la mâna creditorilor. Spre deosebire de Grecia, care era într-atât de îndatorată încât creditorii au plătit şi ei pentru ca să se îndrepte puţin situaţia, noi vom plăti numai noi…”, a susţinut Eugen Rădulescu, şeful Direcţiei stabilitate financiară din Banca Naţională a României (BNR), citat de Economica.net,

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a intervenit la România TV şi a făcut mai multe precizări despre acest subiect. 

Read More.

Stiri similare

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. Accept Read More