După ce Gazeta de Cluj a documentat, în anchete anterioare, modul în care Andrei Cionca, prin ROCA Investments, a încercat să preia controlul asupra Fondului Proprietatea, noi date arată cum același grup de investiții a fost implicat într-o altă manevră controversată. Reporterii Gazeta de Cluj l-au contactat pe Florin Deznan, administratorul și fondatorul grupului RDF, pentru a clarifica circumstanțele „marii despărțiri” dintre RDF și ROCA Investments și pentru a înțelege cum un parteneriat anunțat inițial ca o investiție de succes s-a transformat într-un dezastru financiar de proporții. Potrivit declarației transmise redacției de către Florin Deznan, ruptura de ROCA ar fi fost provocată de modul abuziv în care reprezentanții fondului au preluat controlul operațional al companiilor și de deciziile deficitare de management care au dus la pierderi masive. Deznan acuză o serie de manevre prin care activele RDF ar fi fost transferate către entități controlate indirect de oameni din anturajul ROCA, fără aprobările legale necesare. Bilanțurile oficiale și postările publice ale lui Florin Deznan confirmă, de asemenea, dimensiunea colapsului economic produs între 2023 și 2024.
Marea despăr ţire dintre RDF şi ROCA Investments
Între 2021 și ianuarie 2025, RDF a fost controlată de fondul de investiții Roca Investments.
